11.08.2019

Scoala de vara 2019 articole

Școală de vară, la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava

       Se împlinesc 10 ani de când la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Cartierul Burdujeni, al Sucevei, un grup de tineri organizau, ceea ce noi am numit atunci „Școală de vara”; de fapt un mod de a petrece câteva zile împreună, după programul liturgic, prin discuții, prezentări, vizionări de filme și excursie. Și, pentru că acea primă experiență a produs încântare, ne-am străduit s-o reedităm în fiecare an, în forme tot mai complexe.
         Și iată-ne ajunși la a zecea ediție.
         Activitățile au debutat luni, 22 iulie 2019, cu o prezentare în imagini a edițiilor anterioare, prilej de a ne aminti și de a povesti participanților de acum experiențe din trecut. Am continuat apoi, cu prima activitate – devenită tradiție – activitatea de încurajare a lecturii: „Prezintă o carte!”. Și iarăși ne-am bucurat să constatăm că majoritatea copiilor participanți au avut ce povesti...
         Tot luni a început și atelierul de încondeiat ouă, nou, în programul nostru.
         Precizăm că ediția din acest an, a X-a, poartă titlul: „Mâini dibace, minți agere”, titlu pe care l-au avut și ultimele patru ediții, și este organizată în colaborare cu Asociația Mereu Tineri. Proiectul este sprijinit financiar de Municipiul Suceava şi de Consiliul Local Suceava.
Ca și în anii trecuți, am încercat să atragem în realizarea activităților și instituții de învățământ, prin participarea cadrelor didactice, ca și coordonatori, și a elevilor, ca beneficiari, dar si alte instituții. Avem bucuria de a ne fi parteneri: Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni,  Școala Gimnazială Măriței, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava și Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava.
O parte din „cursanții” de la primele ediții, s-au alăturat nouă, în organizarea acesteia.
         Activitățile se desfășoară pe parcursul a trei săptămâni (22 iulie - 11 august 2019) și sunt organizate pe ateliere:
1.     Ne jucăm și învățăm (jocul cu hârtie, ață, activități culinare, experimente și prezentări, vizionări, dezbateri ...);
2.     Atelier de educație sanitară;
3.     Atelier de creație în limba engleză;
4.     Atelier de încondeiat ouă;
5.     Atelier de cusături tradiționale;
6.     Atelier de sculptură în lemn;
7.     Atelier de pictură bizantină ;
La final, pe 11 august, vom prezenta roadele muncii copiilor într-o expoziție.
Programul detaliat al activităților noastre poate fi consultat pe blogul Asociației Mereu Tineri: http://asociatiamereutineri.blogspot.ro  și pe https://www.facebook.com/ASOCIATIAMEREUTINERI/

Pr. Paroh Gheorghe Husarciuc

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava

09.08.2019

Scoala de vara 2019


Școala de vară, ediția a X-a: „Mâini dibace, minți agere”
22 iulie - 11 august 2019
Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava


Activități:
Luni, 22 iulie, ora 9:00 - Deschiderea Școlii de vară, ediția a X-a

1.  „Ne jucăm și învățăm!” - 22-26 iulie, 9:00-13:00:

Ø  Luni, 22 iulie, ora 11:00 – Activitate de lectură: Prezintă o carte! Coordonator, Pr. Gheorghe Husarciuc.
Ø Marți, 23 iulie, ora 9:00: Decorăm și ne jucăm. Coordonatori: Educatori: Denisa Aioanei, Marinela Dutcovici
Ø  Miercuri, 24 iulie,
-   ora 9:00: Căsuța ursuleților – activitate culinară. Coordonator, Prof. Ramona Nicoleta Husarciuc.
-   ora 11:00: Vizionare film pentru copii.
Ø  Joi, 25 iulie:
-   ora 9:00: „Iată ce pot face două maini dibace!” - tehnica șervețelului. Coordonator, Prof. Laura Varasciuc.
-   ora 11:00: „Cine e atent câștigă!” – ștafete sportive. Coordonator, Prof. Laura Varasciuc.
Ø  Vineri, 26 iulie, ora 9:00: „Minunății din cartoane și hârtii”. Coordonator, Prof. Alina Evenden.
Ø Sâmbătă, 3 august, ora 9:00: Experimente. Coordonator, Prof. Gheorghe Hreniuc.

2. Ateliere de educație pentru sănătate – Coordonator, Alexandra Faraon:
-         „Micii sanitari!” – 29-31 iulie, ora 9:00;
-         „Tineri educați, viitor sănătos!” – 1-2 august, ora 9:00.

3. „Creative writing” – ateliere de creație în limba engleză – 29 iulie-2 august, ora 11:00. Coordonator, Alexandra Faraon.

4. Atelier de încondeiat ouă – 22-30 iulie, ora 16:00. Coordonator, Laura Mihoc.

5. Atelier de sculptură în lemn – 2 -3 august, ora 16:00; 5-10 august, ora 9:00. Coordonator, Sculptor Liviu Ciurea.

6. Atelier de pictură bizantină – 1-10 august, ora 16:00. Coordonatori: Pr. Marius Constantin Cotleț, Prof. Magdalena Cotleț.

7. Atelier de cusături tradiționale – 29 iul-3 august, ora 16:00. Coordonator, Prof. Ema Pavăl.

Expoziția finală și premierea – 11 august, orele 8:00-14:00.

Înscrierile se fac până la data de 20 iulie 2019. Detalii la telefon: 0742606005.