Anunt pictura

Anunt

31 august, 1 si 2 septembrie, cine doreste poate sa vina sa lucreze la icoana, la biserica
31 august - ora 9:00

Scoala de vara - final, impresii

Impresii:

Școala de vară, ediția a VI-a:

„Mâini dibace, minți agere”, la final

        Ne-am ostenit, dar nu în zadar. A venit vremea să prezentăm roadele muncii noastre din ultimele trei săptămâni. Și nu sunt puține… . Le veți putea vedea în Expoziția finală, ce va fi deschisă Sâmbătă, 15 august 2015, între orele 12:00 - 19:00 și Duminică, 16 august 2015, între orele 8:00 - 12:00, în anexa Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Burdujeni – Suceava, Str. Mircea Damaschin nr. 2A. Este și locul în care s-au desfășurat lucrările Școlii de vară, ediția a VI-a: „Mâini dibace, minți agere”

         Amintim că Proiectul a fost organizat de Asociaţia „MEREU TINERI” în colaborare cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava și a fost realizat cu sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local al Municipiului Suceava. Am avut ca parteneri câteva instituții de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava.

         Proiectul s-a desfășurat pe perioada a trei săptămâni: 27 iul. – 14 aug. 2015. Au fost trei săptămâni foarte solicitante pentru noi, organizatorii, dar și pentru copiii participanți. Și cu toate acestea, interesul copiilor a depășit așteptările noastre.

         Dar a venit și vremea bilanțului… . și nu se putea o încheiere mai potrivită decât printr-o expoziție – concurs, în care să arătăm și altora, roadele muncii noastre (icoane bizantine, obiecte din lemn ornamentate cu sculptură, eșarfe tricotate, cruciulițe împletite, felicitări și obiecte din hârtie, realizate în tehnicile quilling și origami, etc.); și să fie premiați cei mai buni. Dincolo de șansa câștigării unui premiu, toți participanții, deopotrivă, coordonatori și cursanți, suntem niște câștigători. Ne-a îmbogățit experiența întâlnirii. Și până la urmă, Școala de vară a fost pretextul acestor întâlniri…

         Să ne ajute Dumnezeu la mai multe pretexte…

Pr. Gheorghe Husarciuc

Şcoala de vară „Mâini dibace, minţi agere”, un făuritor de amintiri

Text: Faraon Alexandra Bianca

            Se spune că vara este anotimpul magic în care totul devine relativ, iar propriile noastre acţiuni capătă deodată o însemnătate supraestimată. Atunci, fiecare gest este atent analizat fiindcă avem impresia că ar putea conta mai mult ca niciodată pentru a deschide drumul unei experienţe de neuitat. Şi totuşi nu e decât iluzia temporalităţii privită dintr-o altă perspectivă. Un vag temporal care aduce prezentul în trecut şi viitorul în prezent, în aşa fel încât vara rămâne la urma urmei doar o călătorie de trei luni, mai mult sau mai puţin, printre amintiri, speranţe, vise…

            Însă, cu toate că vara se mulţumeşte cu aspectul minimalist al unor vremuri, paradoxal, dependente de grandoare, cu toate că timpul se condensează în doar trei luni de zile însumând totul şi nimic de-o potrivă, amintirile unor fapte şi legături cu adevărat memorabile dăinuiesc mai mult de atât. Tot ce mintea umană a creat împreună cu sufletul nu poate fi zdruncinat de fumul indiferenţei, astfel încât atunci cât ceva este cu adevărat important, se remarcă în interiorul nostru indiferent de vechime, indiferent de circumstanţe.

            O astfel de experienţă unică a fost pentru mine Școala de vară „Mâini dibace, minţi agere”, un proiect realizat de către Asociaţia Mereu Tineri, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava. Cu toate că acest proiect a ajuns anul acesta la a şasea ediţie, pentru mine a fost primul an în care am luat parte la activităţile desfăşurate în cadrul acestuia. Variate, atractive, neaşteptate, aceste activităţi s-au pliat pe personalitatea oricui a dorit să ia parte la ele. De la atelierul de sculptură, croşetat eşarfe şi până la atelierul de pictat icoane bizantine, toate acestea au angrenat copii şi tineri deopotrivă în mai mult decât tainele unor îndeletniciri care necesită îndemânare, atenţie şi concentrare. Ca un joc psihologic al societăţii umane, diferitele mentalităţi s-au contopit într-un tot unitar impresionant. Fiecare copil, fiecare tânăr şi-a însuşit o bucurie în privire, o scânteie arzătoare care le stăpânea întreaga fire atunci când păşeau pragul încăperii, pregătiţi pentru activitatea din acea zi. Dornici de a face ceva nou, reverberau la unison cu inima lor ingenuă… Se bucurau când ceva le ieşea aşa cum se presupunea că trebuia să fie, se supărau când nu-şi dădeau seama ce şi cum să facă, râdeau cu toţii împreună de parcă s-ar fi cunoscut de o viaţă. S-au legat prietenii, s-au consolidat legături create cândva, demult, în graba specifică acestui secol al vitezei şi a unui perpetuu neastâmpăr. Dar, ce a fost şi mai interesant, era faptul că, pentru câteva ore pe zi, toţi, indiferent de vârstă, deveneau din nou copiii şi trăiau cu adevărat clipa.

            Pentru mine, ca observator subiectiv al atmosferei şi al acţiunilor întreprinse, a fost cu adevărat altceva… ceva nou. Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că voi învăţa să croşetez eşarfe, să împletesc cruciuliţe sau chiar că voi picta o icoană pe lemn cu altceva decât culori de apă sau ulei, mai mult ca sigur că nu aş fi crezul. Dar, conform zicalei, „niciodată să nu spui niciodată”, a sosit şi o asemenea clipă când ceea ce eu consideram a fi doar iluzie, s-a materializat într-o realitate frumoasă, demnă de o amintire de suflet. Însă nu doar activităţile în sine au fost surprinzătoare, ci şi persoanele pe care le-am întâlnit şi pentru care am dezvoltat fel de fel de sentimente: respect, admiraţie, o apropiere greu de descris în cuvinte. Mai mult decât atât, coordonatorii acestui proiect, preotul Gheorghe Husarciuc şi doamna Ramona Husarciuc sunt, din punctul meu de vedere nişte oameni care îţi merg direct la suflet. Răbdători, calzi, atenţi la detalii au înnobilat această experienţă cu din ce în ce mai puţin întâlnita virtute de a fi om, în adevăratul sens al cuvântului.

            Pentru tot ce am învăţat aşadar aici, pentru aceste câteva săptămâni cu totul altfel faţă de rutina aceasta zilnică, molipsitoare şi mai otrăvitoare decât veninul unui şarpe, nu pot avea decât cel mai mare respect şi cea mai mare recunoştinţă, cu precizarea că o astfel de amintire nu va rămâne cu siguranţă doar una dintre poveştile acelea pe care le spui mecanic atunci când eşti întrebat „Şi, ce ai făcut vara aceasta?” .