Impresii:
Școala de vară, ediția a VI-a:
„Mâini dibace, minți agere”, la final
Ne-am ostenit, dar nu
în zadar. A venit vremea să prezentăm roadele muncii noastre din ultimele trei
săptămâni. Și nu sunt puține… . Le veți putea vedea în Expoziția finală, ce va
fi deschisă Sâmbătă, 15 august 2015, între orele 12:00 - 19:00 și Duminică, 16
august 2015, între orele 8:00 - 12:00, în anexa Bisericii Acoperământul Maicii
Domnului din Burdujeni – Suceava, Str. Mircea Damaschin nr. 2A. Este și locul
în care s-au desfășurat lucrările Școlii de vară, ediția a VI-a: „Mâini
dibace, minți agere”
Amintim
că Proiectul a fost organizat de Asociaţia „MEREU TINERI” în colaborare cu Parohia „Acoperământul
Maicii Domnului” din Suceava și a fost realizat
cu sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local al Municipiului
Suceava. Am avut ca parteneri câteva instituții de învățământ: Școala
Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială
„Ion Creangă” Suceava, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava.
Proiectul s-a
desfășurat pe perioada a trei săptămâni: 27 iul. – 14 aug. 2015. Au fost trei
săptămâni foarte solicitante pentru noi, organizatorii, dar și pentru copiii
participanți. Și cu toate acestea, interesul copiilor a depășit așteptările
noastre.
Dar a venit și
vremea bilanțului… . și nu se putea o încheiere mai potrivită decât printr-o
expoziție – concurs, în care să arătăm și altora, roadele muncii noastre
(icoane bizantine, obiecte din lemn ornamentate cu sculptură, eșarfe tricotate,
cruciulițe împletite, felicitări și obiecte din hârtie, realizate în tehnicile
quilling și origami, etc.); și
să fie premiați cei mai buni. Dincolo de șansa câștigării unui premiu, toți
participanții, deopotrivă, coordonatori și cursanți, suntem niște câștigători.
Ne-a îmbogățit experiența întâlnirii. Și până la urmă, Școala de vară a fost
pretextul acestor întâlniri…
Să ne ajute
Dumnezeu la mai multe pretexte…
Pr. Gheorghe Husarciuc
Şcoala
de vară „Mâini dibace, minţi agere”, un făuritor de amintiri
Text: Faraon Alexandra Bianca
Se spune că vara este anotimpul
magic în care totul devine relativ, iar propriile noastre acţiuni capătă
deodată o însemnătate supraestimată. Atunci, fiecare gest este atent analizat
fiindcă avem impresia că ar putea conta mai mult ca niciodată pentru a deschide
drumul unei experienţe de neuitat. Şi totuşi nu e decât iluzia temporalităţii
privită dintr-o altă perspectivă. Un vag temporal care aduce prezentul în
trecut şi viitorul în prezent, în aşa fel încât vara rămâne la urma urmei doar
o călătorie de trei luni, mai mult sau mai puţin, printre amintiri, speranţe,
vise…
Însă, cu toate că vara se mulţumeşte
cu aspectul minimalist al unor vremuri, paradoxal, dependente de grandoare, cu
toate că timpul se condensează în doar trei luni de zile însumând totul şi
nimic de-o potrivă, amintirile unor fapte şi legături cu adevărat memorabile
dăinuiesc mai mult de atât. Tot ce mintea umană a creat împreună cu sufletul nu
poate fi zdruncinat de fumul indiferenţei, astfel încât atunci cât ceva este cu
adevărat important, se remarcă în interiorul nostru indiferent de vechime,
indiferent de circumstanţe.
O astfel de experienţă unică a fost
pentru mine Școala de vară „Mâini dibace, minţi agere”, un proiect realizat de
către Asociaţia Mereu Tineri, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava. Cu
toate că acest proiect a ajuns anul acesta la a şasea ediţie, pentru mine a
fost primul an în care am luat parte la activităţile desfăşurate în cadrul
acestuia. Variate, atractive, neaşteptate, aceste activităţi s-au pliat pe
personalitatea oricui a dorit să ia parte la ele. De la atelierul de sculptură,
croşetat eşarfe şi până la atelierul de pictat icoane bizantine, toate acestea
au angrenat copii şi tineri deopotrivă în mai mult decât tainele unor
îndeletniciri care necesită îndemânare, atenţie şi concentrare. Ca un joc
psihologic al societăţii umane, diferitele mentalităţi s-au contopit într-un
tot unitar impresionant. Fiecare copil, fiecare tânăr şi-a însuşit o bucurie în
privire, o scânteie arzătoare care le stăpânea întreaga fire atunci când păşeau
pragul încăperii, pregătiţi pentru activitatea din acea zi. Dornici de a face
ceva nou, reverberau la unison cu inima lor ingenuă… Se bucurau când ceva le
ieşea aşa cum se presupunea că trebuia să fie, se supărau când nu-şi dădeau
seama ce şi cum să facă, râdeau cu toţii împreună de parcă s-ar fi cunoscut de
o viaţă. S-au legat prietenii, s-au consolidat legături create cândva, demult,
în graba specifică acestui secol al vitezei şi a unui perpetuu neastâmpăr. Dar,
ce a fost şi mai interesant, era faptul că, pentru câteva ore pe zi, toţi,
indiferent de vârstă, deveneau din nou copiii şi trăiau cu adevărat clipa.
Pentru mine, ca observator subiectiv
al atmosferei şi al acţiunilor întreprinse, a fost cu adevărat altceva… ceva
nou. Dacă mi-ar fi spus cineva vreodată că voi învăţa să croşetez eşarfe, să
împletesc cruciuliţe sau chiar că voi picta o icoană pe lemn cu altceva decât
culori de apă sau ulei, mai mult ca sigur că nu aş fi crezul. Dar, conform
zicalei, „niciodată să nu spui niciodată”, a sosit şi o asemenea clipă când
ceea ce eu consideram a fi doar iluzie, s-a materializat într-o realitate
frumoasă, demnă de o amintire de suflet. Însă nu doar activităţile în sine au
fost surprinzătoare, ci şi persoanele pe care le-am întâlnit şi pentru care am
dezvoltat fel de fel de sentimente: respect, admiraţie, o apropiere greu de
descris în cuvinte. Mai mult decât atât, coordonatorii acestui proiect, preotul
Gheorghe Husarciuc şi doamna Ramona Husarciuc sunt, din punctul meu de vedere
nişte oameni care îţi merg direct la suflet. Răbdători, calzi, atenţi la
detalii au înnobilat această experienţă cu din ce în ce mai puţin întâlnita
virtute de a fi om, în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru tot ce am învăţat aşadar
aici, pentru aceste câteva săptămâni cu totul altfel faţă de rutina aceasta
zilnică, molipsitoare şi mai otrăvitoare decât veninul unui şarpe, nu pot avea
decât cel mai mare respect şi cea mai mare recunoştinţă, cu precizarea că o
astfel de amintire nu va rămâne cu siguranţă doar una dintre poveştile acelea
pe care le spui mecanic atunci când eşti întrebat „Şi, ce ai făcut vara
aceasta?” .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu